Cine sunt eu
Salut! Mă numesc Iulia, sunt studentă în anul I de licență la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB, Cluj-Napoca și sunt entuziasmată să îți ofer un mic insight în ceea ce vei găsi pe acest blog. 😄
Cu toate că sunt novice în ceea ce privește psihologia, știu că voi crește împreună cu blogul și cu voi, și voi împreună cu mine. Ceea ce urmăresc este să aduc psihologia „formală” mai aproape de public, de cei interesați, să te provoc cu întrebări sau facts (poate chiar să detronăm împreună unele mituri), să scriu despre experiența mea și felul în care se pot pune în practică ulterioare sfaturi despre care vei citi pe blog.
Active Mind
Active Mind este o inițiativă care urmărește, în special, să îți stârnească interesul în ceea ce privește felul în care poți aplica psihologia în viața și în munca ta. Să îți păstreze mintea activă. Ceea ce vei găsi aici se va plia cel mai mult pe Psihologia Cognitivă. Vei descoperi o mulțime de idei: Ce presupune, de fapt, psiho cognitivă? Cum e cel mai eficient să învăț? Cam cum funcționează procesul ăsta de luare a deciziilor? Cum memorăm cel mai ușor?
Dacă îți sună bine, te aștept în vizită pe blog. La cât mai multă activitate împreună!